- Proiectul de preluare a Spitalului CFR de către Primăria Ploiești a generat discuții aprinse între primarul Andrei Volosevici și consilierii locali PNL.
- Ședința a fost urmată de o serie de declarații de presă susținute atât de consilieri, cât și de edilul șef.
„Dați din gură cât doriți dumneavoastră”
„În 24 mai a fost aprobată o ordonanță de urgență care reglementa preluarea spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor. Documentele trebuiau depuse până la data de 31 august, astăzi suntem în 7 noiembrie, cu 68 de zile mai târziu. Între 24 mai și 31 august nu v-ați prezentat în fața Consiliului cu niciun propiect și niciun document solicitat de ordonanță. Cereți votul pe un cadru legislativ care a expirat din 31 august”, a spus, încă de la debutul ședinței, consilierul Simona Popescu. „Ca să depun o cerere, trebuie să am o hotărâre de Consiliu Local în spate. Dați din gură cât doriți dumneavoastră, nici măcar nu mai stau, la un moment dat mi se face…”, a replicat primarul Andrei Volosevici. Au urmat minute bune de reproșuri și acuzații reciproce, după care primarul a părăsit, vizibil nervos, sala de ședințe. Ulterior, la propunerea viceprimarului Daniel Nicodim, proiectul a fost prorogat.
Urmărește ședința Consiliului Local
„Volosevici a intrat în campanie, alături de domnul prefect și de PSD”
Imediat după finalul ședinței, grupul consilierilor liberali a oferit o declarație de presă, întreruptă, pe alocuri, de primarul Andrei Volosevici. „A fost un exercițiu de imagine pe care l-a desfășurat domnul primar. Ne-a pus în față un proiect de preluare a Spitalui CFR în condițiile în care 31 august era ultima data când autoritățile teritoriale puteau să-și exprime intenția. Proiectul nu mai poate fi aplicat deoarece s-a încheiat perioada de depunere. Din nefericire, suntem în fața unui primar care vrea să facă doar un joc de imagine în fața consilierilor, a presei și a ploieștenilor”, a declarat consilierul Simona Popescu. „Domnul primar a acuzat Comisia de buget pentru avizul negativ acordat proiectului. Acest proiect nu se găsește în cadrul legal, de aceea avizul a fost negativ. Ne-am cam săturat de minciunile domnului primar. Se vede clar că dânsul a intrat în campanie, alături de domnul prefect și de PSD”, a adăugat consilierul Gheorghe Sârbu.
Urmărește declarația de presă
„Mai multă responsabilitate și mai puține declarații politice”
După doar câteva minute, primarul Andrei Volosevici a susținut, la rândul său, o declarație de presă în care a explicat decizia de a supune încă o dată la vot proiectul prin care dorește preluarea Spitalului CFR din Ploiești, pentru a muta provizoriu Pediatria, din rațiuni de siguranță și reparații a clădirii de pe Bulevardul Independenței, unde funcționează în prezent locația destinată tratării copiilor. „Astăzi am reluat pe ordinea de zi discuția de a prelua CFR, cu o soluție de ceea ce înseamnă o eventuală mutare a activității Spitalului de Pediatrie ca să consolidăm clădirea în care se desfășoară activitatea Spitalului de Pediatrie. Fundamentul solicitării mele este legat de raționamentului unui manager, doamna Miu. Nu s-a trezit Volosevici dimineață să preluăm CFR. Cea mai bună dovadă că a fost o modalitate de a se disculpa politic PNL, este că pentru ce mi-o prorogi? Ori opinia ta este foarte clară că trebuia între 24 și 31 august să depun cererea, ori dacă nu se poate schimba, de ce mi-o prorogi? Nu putem să dăm timpul înapoi, decât să vedem ceea ce s-a întâmplat. Pentru că au spus consilierii locali că pe noi Ploieștiul nu ne interesează o eventuală preluare a CFR. Aștept mai multă responsabilitate și mai puține declarații politice, aștept argumente. Ce se putea întâmpla azi? Păi hotărârea era adoptată și mergeam cu ea către Ministerul Transporturilor. Mi se pare că patinăm pe niște lucruri și sigur că putem să spunem orice fel de lucruri despre factorii politici dar chestiunile legate de spitale sunt foarte grave”, a declarat Andrei Volosevici.
Urmărește declarația de presă
Citește și CONDUCEREA CSM PLOIEȘTI, "DECAPITATĂ" DE VOLOSEVICI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană