Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
taxiPrimaria municipiului Ploiesti, prin intermediul Politiei Locale Ploiești, a desfășurat o serie de acțiuni cu privire la respectarea prevederilor legale de către operatorii care efectuează transport persoane în regim de taxi pe raza municipiului.
Totodata, polițiștii locali cu atribuții pe linie rutieră au întreprins in ultima saptamana verificări referitoare la respectarea traseelor şi a locurilor de staţionare de către operatorii de transport persoane cu microbuze sau autobuze, precum şi deţinerea autorizaţiilor legale de către conducătorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, care circulă pe teritoriul municipiului.
Ca urmare a neregulilor depistate  au fost aplicate 47 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.200 lei.
Back To Top