- Modernizarea radicală a blocului operator al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, realizată cu susținerea OMV Petrom și a Consiliului Județean Prahova, a ridicat standardele la care se fac operațiile și a deschis calea unor colaborări cu instituții de prestigiu.
”Intenționăm, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, să transformăm două secții chirurgicale în secții clinice universitare. Aceasta înseamnă că în spitalul nostru se vor putea pregăti medici rezidenți”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Bogdan Nica. De altfel, atragerea tinerilor specialiști se face mai ușor în urma modernizării blocului operator. Potrivit managerului Bogdan Nica, deja doi medici chirurgi noi lucrează pe bază de contracte de colaborare, iar alți doi rezidenți au terminat specializarea și doresc să ocupe un post prin concurs.
Câte operații s-au efectuat după modernizare
”În primele șapte săli reabilitate, în șase luni s-au efectuat 6.500 intervenții, adică peste 100 pe lună, odată cu finalizarea întregului bloc operator. Când guvernul va debloca angajările, putem să angajăm mai mulți chirurgi și anesteziști și să depășim 15.000 - 16.000 intervenții chirurgicale, ortopedice, neurochirurgicale, intervenții vasculare și de chirurgie plastică și microchirurgie”, mai spune Bogdan Nica. Potrivit acestuia, dotarea cu echipamente imagistice de sală și laparoscopice permite diagnosticul intraoperator de precizie și intervenții minim invazive. De asemenea, modernizarea blocului operator permite mai multe intervenții, în condiții de confort și ergonomie. În altă ordine de idei, nivelul tehnologic al noilor dotări este foarte performant, ceea ce permite creșterea calității intervenției, iar riscurile operației scad. De asemenea, condițiile de menținere a sterilității sălilor de operație sunt la cele mai ridicate standarde.
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, a anunțat în luna septembrie că a suplimentat cu două milioane de euro contribuția sa pentru modernizarea blocului operator al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Aceasta a fost a treia contribuție pentru importanta instituție medicală și s-a adăugat sponsorizărilor în valoare de cinci milioane de euro din ultimii doi ani. A treia sponsorizare a fost destinată modernizării celor mai importante săli de operație, pentru neurochirurgie și chirurgie generală. Astfel, întregul bloc operator a fost adus la standarde care să susțină intervenții de o complexitate ridicată. De exemplu, au fost achiziționate echipamente medicale importante, cum ar fi mese de chirurgie și neurochirurgie, aparate de anestezie performante, echipamente complete pentru neurochirurgie, echipamente complete de chirurgie urologică, defibrilatoare, aparate de radiologie etc.
Citiți ș: FOTO&VIDEO. A FOST INAUGURATĂ NOUA UNITATE DE PRIMIRI URGENŢE (UPU) A SPITALULUI JUDEŢEAN DE URGENȚĂ PLOIEŞTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană