Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

proteste muzee
Categorie: Actual
  • Sindicaliștii din muzee amenință cu proteste, nemulțumiți că OUG  pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, adoptată la finalul lui 2023, reprezintă "o nedreptate și o gravă ofensă pentru întregul sector muzeal din România, respectiv pentru personalul din muzeele publice".

Angajații din muzee vor să declanșeze proteste pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii: "Până la remedierea situaţiei vom înceta orice acţiuni cu publicul care presupun educaţie şi pedagogie muzeală în cadrul programului “Şcoala Altfel” (ghidaje, lecţii deschise, alte activităţi de educaţie muzeală). De asemenea, specialiştii din muzeele publice nu vor mai desfăşura acţiuni de cercetare arheologică preventivă în vederea descărcării de sarcină arheologică, nu vor mai participa la organizarea de expoziţii naţionale şi internaţionale, considerând că toate acestea pot fi desfăşurate cu succes doar de muzeele din sistemul de învăţământ sau de restul categoriilor profesionale din domeniul Cultură pentru care se aplică prevederile actualei OUG”.

"Cu cinism, Guvernul României, afirmă în Nota de Fundamentare a OUG următoarele: «Adoptarea acestor măsuri asigură respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii de muncă, indiferent de instituţia şi autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea». În conformitate cu Legea nr. 311 din 8 iulie 2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, muzeele sunt instituţii publice de cultură, aflate în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător”, acuză Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă ”CulturMedia”, afiliată la CNS Cartel Alfa, într-un comunicat în care afirmă că "diferenţa între un specialistii aflat pe acelaşi grad este mai mare de 1500 de lei, în favoarea specialiştilor din sistemul de învăţământ."

Citiți și: BANII PENTRU VOUCHERE SOCIALE VOR FI VIRAȚI DIN FEBRUARIE. DE ANUL VIITOR, AJUTORUL VA FI ÎNJUMĂTĂȚIT

Pe lângă proteste, angajații din muzee vor să sesizeze Avocatul Poporului, să dea în judecată Guvernul și să reclame situația Comisiei Europene şi tuturor organismelor profesionale internaţionale, "pentru a fi adus la cunoştinţă modul în care Guvernul României a înţeles “să asigure respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii”, pentru a cita din Nota de Fundamentare a OUG adoptată la finalul anului 2023”.

Sindicatul cere Guvernului României adoptarea ”fără întârziere a unei Ordonanţe de urgenţă prin care să fie remediată “palma” fără precedent aplicată pe obrazul întregului sistem muzeal din România şi prin care să fie corectate diferenţele mari de salarizare pentru întreg personalul muzeal”.

Foto ilustrație (ziarmm.ro)

Back To Top