Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

percheziții tâlhărie bijuterii
Categorie: Actual
  • Polițiștii prahoveni au făcut, luni, 11 percheziții, în județ și în Constanța, într-un dosar de tâlhărie, ulterior luând măsura reținerii față de doi suspecți.
  • Fapta ar fi fost comisă în luna octombrie, iar prejudiciul în dosar este de 110.000 de euro.
  • Păgubitul ar fi fost atras într-o locuință din Ploiești de indivizi care au pretins că vor să cumpere bijuteriile pe care acesta le avea la vânzare, dar în fapt l-au atacat și i le-au sustras.

La data de 13 octombrie 2023, un bărbat de 38 de ani s-ar fi întâlnit cu mai multe persoane, într-un apartament din municipiul Ploiești, cu scopul de a le vinde bijuterii. „La momentul întâlnirii, bărbatul de 38 de ani ar fi fost agresat cu pumnii de către una dintre persoanele bănuite, ulterior, acesta părăsind imobilul. A fost alergat de către două dintre acestea, care aveau asupra lor un obiect tăietor-înțepător, bijuteriile în cauză fiind sustrase”, a menționat IJP Prahova.

Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale este de aproximativ 110.000 de euro.

Pe 22 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Prahova și Constanța, la domiciliile persoanelor bănuite de săvârșirea tâlhăriei. În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, documente, dar și alte mijloace materiale de probă. De asemenea, la sediul Poliției au fost conduse 6 persoane, iar doi bărbați, cu vârste de 38, respectiv 40 de ani, din comuna Podenii Noi, respectiv din municipiul Ploiești, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Citiți și: UN PRAHOVEAN A RĂMAS FĂRĂ BIJUTERII DE APROAPE 100.000 DE EURO ȘI FĂRĂ O SUMĂ IMPORTANTĂ DE BANI DUPĂ CE A LĂSAT BUNURILE ÎNTR-O CUTIE, ÎN MAȘINA PARCATĂ ÎN PLOIEȘTI

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești.

Foto ilustrație

Back To Top