- România cumpără, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), 62 de rame electrice, achiziție care va include și servicii de mentenanță pe cel puțin 15 ani.
- Proiectul, a cărui valoare totală poate ajunge la peste 4,15 miliarde de lei, fără TVA, este finanțat prin Fondul European de Modernizare (FM) 2021-2030.
- Ramele electrice vor fi folosite pe 10 rute, în transportul regional de scurt parcurs.
Contractul pentru achiziția celor 62 de rame electrice a fost semnat marți de ARF cu furnizorul polonez PESA. Finanțarea proiectului va fi asigurată prin Fondul European de Modernizare (FM) 2021-2030, unul din instrumentele cheie care contribuie la obiectivele Pactului ecologic European, prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde.
Valoarea totală a proiectului este cuprinsă între 3.237.711.753 și 4.150.288.451 lei, fără TVA, împărțită astfel:
- Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 și 1.339.823.526 lei, fără TVA;
- Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 și 1.554.592.210 lei, fără TVA;
- Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 și 1.255.872.715 lei, fără TVA.
Contractul include și perioada de mentenanță plus servicii de reparații, timp de 15 ani, având o clauză revizuire cu „posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional”, potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Citiți și: 16 LOCOMOTIVE ELECTRICE, ACHIZIȚIONATE PRIN PNRR, INCLUSIV PENTRU RUTE CFR CARE TREC PRIN PRAHOVA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană