- Două cazuri de dispariție raportate în ultima săptămână, în zona de est a județului Dâmbovița, s-au încheiat tragic.
- Ambele persoane au fost găsite decedate.
- Victimele sunt un bărbat de 52 de ani, scos din apele râului Ialomița, și o tânără de 35 de ani, găsită pe un câmp din comuna Butimanu.
Cele două persoane au fost date dispărute de familiile care au alerta Secția 3 de Poliție Butimanu, la diferență de câteva zile.
„La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fratele acestuia, în vârstă de 52 de ani, din Cojasca, a plecat voluntar de la domiciliul la data de 16 februarie a.c., fără a mai reveni.
Având în vedere că în proximitatea răului Ialomița au fost găsite mai multe bunuri ce aparțineau bărbatului în cauză, s-a solicitat sprijinul reprezentanților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.
Ulterior, a fost identificat cadavrul bărbatului, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, a anunțat luni dimineață IJP Dâmbovița.
Tot în cursul zilei de luni, Poliția județeană a furnizat detalii despre un alt caz înregistrat pe raza comunei Butimanu, al unei femei date dispărute pe 13 februarie.
„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 13:50, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a observat un cadavru pe câmpul din extravilanul localității Bărbuceanu. La fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unei femei de 35 de ani, din Butimanu, a cărei plecare voluntară de la domiciliu a fost sesizată la data de 13 februarie a.c., de către fratele acesteia.
Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Din primele date, cauza decesului ar fi șocul hipotermic”.
Polițiștii au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă, iar cercetările sutn derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, procurorii încercând să stabilească exact împrjeurările în care survenit decesul fiecareia dintre persoanele date dispărute.
Citiți și: SURORILE GEMENE DATE DISPĂRUTE ÎN PRAHOVA AU FOST GĂSITE ÎNTR-UN JUDEȚ VECIN
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană