Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

arest la domiciliu primar bălțești ion radu
Categorie: Actual
  • Judecătoria Vălenii de Munte a decis ca Ion Radu, primarul comunei Bălțești, să fie plasat în arest la domiciliu, măsură dispusă și în cazul celei de-a doua persoane reținute acum două zile, în același dosar.
  • Instanța a mai decis, printre altele, ca edilul să nu aibă voie să-și exercite funcția, pe durata acestei măsuri preventive.

În urma perchezițiilor de acum două, zile, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte au cerut în instanță arestarea preventivă a primarului din Bălțești și a unui al doilea inculpat. Solicitarea a fost respinsă, pe fond, iar față de cei doi a fost luată măsura arestului la domiciliu, la pachet, printre alte interdicții, cu cea privind exercitarea funcției.

„În calitate de primar și ordonator de credite al Comunei Bălțești, Radu Ion a ordonanțat în perioada 19.01.2018 - 26.01.2024 un număr de 115 plăți către SC R. F. SRL, SC A. C. 2019 SRL și SC I. F. C. SRL, în sumă totală de 2.498.972,41 lei, societăți pe care acesta le administra în fapt.

În perioada 27.03.2018 - 23.01.2024, Radu Ion l-a determinat pe D. A. (administrator în drept al SC R. F. SRL) să dispună efectuarea a 96 de plăți din conturile SC R. F. SRL în valoare totală de 237.356,54 lei, iar în perioada 17.09.2020 - 26.01.2024 a determinat-o pe D. A. (administrator în drept al SC A. C. 2019 SRL) să dispună efectuarea a 73 de plăți din conturile SC A. C. 2019 SRL în valoare totală de 714.410,4 lei în favoarea sa, a rudelor și afinilor săi”, au detaliat procurorii într-un comunicat transmis în cursul zilei de ieri.

Citiți și: DETALII OFICIALE DIN DOSARUL PRIMARULUI DIN BĂLȚEȘTI

Hotărârea Judecătoriei Vălenii de Munte nu este definitivă și poate fi contestată.

 

Back To Top