- Ministerul Educației a publicat o sinteză a rapoartelor după evaluarea lucrărilor la simularea probelor din cadrul Bacalaureatului.
- Cele mai slabe rezultate au fost la Limba și literaura română, unde numai 60% dintre candidați au avut note peste 5, iar două treimi dintre aceștia nu au reușit să obțină mai mult de 7.
- În jur de 65% a fost rata de promovabilitate la probele susținute conform specializării, în timp ce, la Limba maternă, procentul a trecut de 84%.
Simularea examenului de Bacalaureat a fost organizată, în perioada 4-7 martie, în peste 1.300 de centre din țară. Rezultatele extrase din platforma de evaluare arată astfel:

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare. Potrivit Ministerului Educației, borderourile vor fi transmise către inspectoratele școlare până cel târziu marți, pe 19 martie, iar către școli până cel târziu pe 20 martie.
Citiți și: CURSURI GRATUITE DE PREGĂTIRE PENTRU BACALAUREAT, LA UPG PLOIEȘTI
„Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.
Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și, începând cu 20 martie, la borderourile de evaluare corespunzătoare. Conducerile unităților de învățământ vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către elevi/părinți”, a anunțat Ministerul Educației, precizând că va publica, până pe 22 martie, și statisticile privind gradul de reușită pe fiecare item.
„În ceea ce privește modalitatea de comunicare a rezultatelor, Ministerul Educației face demersuri pentru dezvoltarea platformei de evaluare digitalizată, astfel încât, începând de anul școlar viitor, rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale să fie comunicate anonimizat, prin afișare pe platformă, similar examenelor naționale”, a mai anunțat reprezentanții instituției, în contextul publicării actualelor statistici.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană