- Calea ferată între Predeal și București va fi modernizată în cadrul unui proiect pentru implementarea Sistemului european de management al traficului feroviar până la Constanța.
- Indicatorii tehnico-economici aprobați de Guvern arată că este necesară o investiție de 2,16 miliarde de lei.
„Aprobăm modernizarea secțiunii de cale ferată Predeal – București – Constanța, proiect de 500 de milioane de euro. Asta ne va permite să mergem cu trenul din București, la munte și la mare, cu o viteză apropiată de ceea ce se întâmplă azi în restul țărilor europene”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de Guvern care a avut loc joi și în care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. „În cadrul ședinței de Guvern s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar” cu o valoare totală de 2,16 miliarde lei (inclusiv TVA) și cu durata de execuție a lucrărilor de 36 de luni. Obiectivul principal al acestui proiect de investiții vizează implementarea sistemului ERTMS (Sistemului european de management al traficului feroviar) nivel 2 pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar. Lungimea de cale ferată echipată ERTMS nivel 2 (linie dublă) va fi de 369 km.
Citiți și: SENSUL GIRATORIU SUSPENDAT DE PE DN1, DE LA PREDEAL, VA COSTA PESTE 130 DE MILIOANE DE LEI
Realizarea și derularea acestui proiect revine Companiei Naționale de Căi Ferate “C.F.R.” – S.A., care este beneficiarul investiției, iar finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate “C.F.R.” – S.A., precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, informează un comunicat al Guvernului.
Foto: clubferoviar.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană