- Un autoturism care ar aparține unei ambasade a fost lovit, în jurul orei 13.30, de un tren care circula pe ruta București - Ploiești - Brașov.
- Circumstanțele care se conturează în urma primelor cercetări arată că evenimentul, care putea fi o tragedie, s-ar fi produs din cauza unei erori de GPS.
În mașina implicată se aflau șoferul și un pasager, dar ambele persoane au reușit să iasă înainte ca autoturismul să fie lovit de tren.
„Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident, în apropierea stației de cale ferată Timișul de Sus, din județul Brasov.
Un autoturism, care se afla în traversarea platformei feroviare a rămas suspendat, iar un vehicul feroviar, care circula pe relatia Bucuresti-Brasov, l-a surprins și accidentat.
În urma impactului au rezultat doar avarii, nefiind înregistrate victime.
La fața locului se afla direcționată o echipă de cercetare, formată din polițiști specializați, care efectuează cercetari în vederea lămuririi stării de fapt”, a anunțat Poliția Brașov.
Potrivit MyTex.ro, mașina lovită de tren ar fi a Ambasadei Indiei. Autoturismul a fost lovit de trenul București – Brașov. Incidentul ar fi avut loc în condițiile în care autoturismul ar fi rămas suspendat pe șine. Se pare că GPS-ul maşinii nu a funcţionat corect şi conducătorul auto ar fi încercat să treacă peste linia de cale ferată direct, nu pe la un punct de trecere de nivel.
Citiți și: DOSAR PENAL ÎN URMA ACCIDENTULUI DE TREN DE LA AZUGA. VICTIMELE SUNT O FETIȚĂ ȘI BUNICUL ACESTEIA
Foto: stiripesurse.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană