Senatorul USR Aurel Oprinoiu a anunțat că prima dezbatere pe articole a Noului Cod Silvic a avut deja loc.
”Astăzi a avut loc o primă dezbatere pe articole a Noului Cod Silvic în cadrul celor două comisii raportoare de la Senat.
Cu sprijinul Ministerului Mediului și al coaliției de la guvernare, am obținut promisiunea de adoptare a majorității amendamentelor USR, prin care aducem reforme concrete și importante în domeniul silvic.
Printre amendamentele USR susținute de minister avem:
- Accesul liber în pădure, cu scop recreativ. Este important să consacrăm legislativ dreptul cetățenilor să se bucure de plimbări în pădure și de natură;
- Poziționare unanimă față de centura verde a Bucureștiului prin instituirea unui regim restrictiv a tăierilor de arbori din pădurile din Ilfov.
Propunerile USR au în vedere protejarea pădurilor din România și constituie reforme reale în legislația silvică. Astfel, ne bucurăm să vedem că dezbaterea din comisii a fost fructuoasă și că amendamentele pe care le-am elaborat alături de specialiști sunt sprijinite de coaliție”, a transmis senatorul Aurel Oprinoiu.