În perioada 13-15 mai a.c. are loc, la Tirana, cea de-a 63-a Sesiune plenară a Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în organizarea Parlamentului Albaniei, care deține președinția în exercițiu a APCEMN.
„Programul sesiunii plenare a inclus o dezbatere generală având ca temă Consolidarea cooperării economice regionale pentru a face față mai bine provocărilor comune de securitate și au fost adoptate o serie de rapoarte și recomandări având ca teme precum “Cooperarea între statele membre OCEMN în domeniul comerțului cu energie”, “Rolul parlamentelor în promovarea dialogului intercultural și a toleranței în lupta împotriva discursurilor de incitare la ură” si “ Investiții în capitalul uman pentru inovare și prosperitate în regiunea OCEMN”.
În marja acestei reuniuni am fost realeasă, pentru încă un mandat de 2 ani, în funcția de președinte a Comisiei pentru probleme juridice și cooperare internațională.
De asemenea, candidata propusă de România pentru funcția de Secretar general adjunct al APCEMN, a fost aleasă cu unanimitate de voturi”, a transmis senatorul Roberta Anastase. La finalul sesiunii președinția APCEMN a fost preluată de Adunarea Națională a Republicii Armenia.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană