Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

viaduct dn1
Categorie: Actual
  • CNAIR a atribuit contractului pentru efectuarea reparațiilor la viaductul aflat la km 114 al DN1 Ploiești - Brașov.
  • Lucrările vizează un pod construit acum aproape 100 de ani și aflat într-o stare avansată de degradare.

Contractul pentru reparațiile la viaductul construit în 1925, pe DN1, în zona Posada, a fost atribuit din a doua încercare după ce, inițial, nicio companie nu s-a arătat interesată să realizeze lucrările. Oferta câștigătoare, de 5 milioane de lei, este a unei firme din Iași, anunță economedia.ro.

Proiectul vizează un obiectiv cu o lungime de 96 de metri aflat într-o ,,stare tehnică necorespunzătoare, cu elemente constructive aflate în stare avansată de degradare”, atât la suprastructură, cât și la elementele de rezistență care susțin calea podului.

Citiți și: PERICOL DE PRĂBUȘIRE A ȘOSELEI, PE DN1, ÎNTRE AZUGA ȘI PREDEAL

Potrivit economedia.ro, reparațiile vor începe în luna iunie și vor dura 10 luni, jumătate din interval urmând să se lucreze la suprastructură. Sursa citată mai precizează că, următoarea perioadă, pentru a permite desfășurarea acestor intervenții, circulația va fi restricționată, alternativ, pe câte un sens, conform planului de sistematizare pe care l-a aprobat IGPR. 

Foto: Google Street View

Back To Top