- Mai multe avertizări care vizează și Prahova au fost emise astăzi de ANM.
- Primele alerte sunt în vigoare de la ora 12.00.
ANM a emis alerte de instabilitate atmosferică, dar și de caniculă.
Sâmbătă, până la ora 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55...65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
Tot astăzi, până la ora 21.00, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa între 30 de grade în centrul țării și 36 de grade în sud, unde local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Zonele amintite se vor afla sub cod galben de caniculă.
Duminică, valul de căldură va afecta mai multe regiuni, iar în Capitală și în 12 județe, inclusiv Prahova, va intra în vigoare un cod portocaliu, valabil până marți dimineață: „În intervalul menționat în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”.
Citiți și: FERMIERII, OBLIGAȚI SĂ PROTEJEZE ANIMALELE DE CANICULĂ
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană