Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Alegerile locale și europarlamentare
Categorie: Actual
  • În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost primite 665 de sesizări de incidente electorale, au fost aplicate aproape 100 de amenzi și au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea a 107 posibile infracțiuni, au anunțat, duminică dimineață, reprezentanții MAI.
  • Aceștia au punctat care sunt principalele contravenții și infracțiuni, în contextul derulării alegerilor.

 Alegerile au început în întreaga țară, a anunțat MAI, duminică dimineață. Sesizările electorale au început să săsească, încă, mult înainte de deschiderea secțiilor de vot.

„În ultimele 24 de ore, au fost primite 665 de sesizări de incidente electorale, 14% fiind în curs de verificare.

67% dintre sesizări a fost despre continuarea campaniei electorale, 11% au fost despre posibile fapte de corupere a alegătorilor, iar restul au privit alte tipuri de fapte.

Au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 100 de mii de lei și 242 de avertismente. Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a 107 posibile infracțiuni”, potrivit reprezentanților MAI.

Potrivit sursei citate, la alegerile de astăzi au dreptul să voteze cetăţenii români care au peste 18 ani și cei 674 de români care chiar astăzi împlinesc 18 ani. De asemenea, pot vota, în aceleași condiții ca și cetățenii români, cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României.

Pentru alegerile europarlamentare, alegătorii pot vota la secțiile de votare la care sunt arondați, dar dacă nu se află în comuna, orașul, municipiul sau sectorul unde sunt arondați, pot vota la orice altă secţie de votare.

Pentru autoritățile administrației publice locale, alegătorii pot vota numai la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința.

Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.

Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi persoanele care sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Alegerile locale și europarlamentare - contravenții:

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în afara acestuia, până la o distanță de 500 metri, se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.200 și 3.000 de lei.

Distribuirea, inclusiv de către candidați, de băuturi alcoolice în secția de votare și în afara acesteia, pe o rază de 500 metri, dar și comercializarea și consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare se pedepsește cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.

Continuarea campaniei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, la sediul secțiilor de votare sau în jurul acestora pe o rază de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale ori candidați independenți se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 lei.

Cu amendă de la 600 la 1.000 de lei se sancționează prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, cu excepția însoțitorului solicitat de alegător, din motive temeinice constatate de președintele biroului electoral al secției de votare.

Aceeași amendă se poate aplica și persoanelor care refuză accesul în localul de vot al membrilor și operatorilor de calculator ai biroului electoral al secției de votare, candidaților, persoanelor acreditate potrivit legii, jurnaliștilor și persoanelor care își exercită dreptul de vot.

De asemenea, alegătorii care își fotografiază sau filmează prin orice mijloace buletinul de vot, în timpul exercitării dreptului de vot, riscă o amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.

Alegerile locale și europarlamentare - infracțiuni electorale prevăzute în Codul Penal

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Sunt exceptate bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.

Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Citiți și: PREZENȚA LA ORA 9.00, ÎN PRAHOVA, LA ALEGERILE LOCALE ȘI EUROPARLAMENTARE. DIFERENȚE SEMNIFICATIVE ÎNTRE MEDIUL URBAN ȘI SECȚIILE DIN MEDIUL RURAL

 

 

Back To Top