Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
politistPoliţiştii prahoveni au desfăşurat ieri noi acţiuni pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.
La nivelul întregului judeţ, poliţiştii au acţionat atât pentru depistarea conducătorilor auto care se deplasează cu autoturisme pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, cât şi pentru combaterea celorlalte nereguli comise în trafic.
În acest context, lucrătorii Serviciului Rutier – B.D.N.E. – D.N. 1 şi ai Biroului Rutier Câmpina, în colaborare cu lucrătorii S.P.R. 4 Cornu şi ai B.O.P. Câmpina, au acţionat în municipiu şi în comunele arondate aplicând 26 de sancţiuni contravenţionale şi ridicând în vederea  suspendării opt permise de conducere.
Totodată, oamenii legii au întocmit două dosare penale.
De asemenea, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Cornu au depistat în zona D.N. 1, în comunele Băneşti şi Cornu, trei tinere care atrăgeau bărbaţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu scopul de a obţine foloase materiale.
Tot ieri, poliţiştii din Buşteni au acţionat pentru combaterea consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto. Organizaţi în trei echipe care au acţionat în puncte diferite, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, au reţinut 2 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 12 Vălenii de Munte au desfăşurat o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale, pentru reducerea numărului de accidente rutiere, a consecinţelor acestora, verificarea autovehiculelor îmatriculate în străinătate şi disciplinarea tuturor participanţilor la trafic. Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 2 permise de conducere şi au fost constatate 2 infractiuni.


Exemple semnificative :
  1. Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 12 Vălenii de Munte au oprit pentru control pe D.J. 230 în comuna Ceraşu, un autoturism condus de B. Radu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ”.

  1. Poliţiştii rutieri au oprit pentru control pe D.N. 1 A în comuna Gura Vitioarei, un autoturism condus de C. Cristian domiciliat în Ploieşti. Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele, însă acesta a declarat că nu le are asupra lui.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că C. Cristian are permisul de conducere reţinut din data de 10.04.2011, motiv pentru care acestuia i-a fost  întocmit dosar penal.

  1. În urma unui control efectuat pe D.C. 23 în comuna Ceraşu, a fost depistat un autoturism condus de P. Ion domiciliat în localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o concentraţie de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a procedat la reţinerea permisului de conducere şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto.
Back To Top