- ANM a emis, în noaptea de joi spre vineri, o serie de alerte privind fenomene meteo periculoase imediate.
- Capitala și localitățile din Olt, Dolj, Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Călărași și Ilfov au fost sub avertizare cod roșu.
- În Prahova a fost emis, în jurul orei 22.00, mesaj RO-ALERT pentru 39 de localități, inclusiv municipiul Ploiești.
Alerta cod roșu a vizat Capitala și mai multe localități din Olt, Dolj, Argeș și Dâmbovița, Ialomița, Călărași și Ilfov unde s-au semnalat căderi de grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torențiale și descărcări electrice.
„Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme rea (portocaliu şi roşu), începând cu ora 22:00 până la ora 00:30, pompierii ISU B-IF au gestionat aproximativ 200 de intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Acestea au constat în îndepărtarea copacilor căzuţi şi inundaţii ale străzilor şi gospodăriilor”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Potrivit BoardingPass, mai multe avioane care ar fi trebuit să aterizeze în Capitală pe durata alertei cod roșu au fost redirecționate spre Bulgaria, Serbia sau Grecia, iar cursa Viena - București a revenit pe aeroportul din Austria la scurt timp de la decolare. Altele au rămas în aer, așteptând permisiune pentru aterizare, pe care au primit-o după miezul nopții.
În Prahova, a fost emis cod portocaliu pentru aproape 40 de localități din jumătatea sudică a județului, avertizarea referindu-se la căderea de grindină de medii și posibil de mari dimensiuni, vijelie puternică, rafale de 70...90 km/h, averse torențiale și descărcări electrice.
„A fost emis mesaj RO-Alert de către IGSU pentru localitățile: Ploiești, Mizil, Brazi, Urlați, Valea Călugărească, Bucov, Bărcănești, Puchenii Mari, Ariceștii Rahtivani, Târgșoru Vechi, Blejoi, Ciorani, Poienarii Burchii, Albești-Paleologu, Colceag, Berceni, Șirna, Gorgota, Râfov, Drăgănești, Iordăcheanu, Tomșani, Ceptura, Dumbrava, Baba Ana, Mănești, Fulga, Cocorăștii Colț, Balta Doamnei, Tinosu, Gura Vadului, Sălciile, Plopu, Boldești-Gradiștea, Gherghița, Vadu Săpat, Călugăreni, Olari, Fântânele”, a anunțat ISU Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană