Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident bereasca ploiesti minor
Categorie: Actual
  • Un adolescent este cercetat în urma unui eveniment rutier produs în cartierul ploieștean Bereasca.
  • Acesta a sustras o mașină, s-a urcat la volan și a acroșat mai multe autovehicule parcate.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la un accident produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după miezul nopții, pe str. Trandafirilor. „Din primele verificări reieșind faptul că un minor de 16 ani ar fi sustras un autoturism, pe care l-a condus ulterior pe strada Trandafirilor, din municipiul Ploiești iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat mai multe autoturisme parcate”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: ACCIDENT CU DOUĂ VICTIME, AZI-NOAPTE, ÎN  PLOIEȘTI. UN BĂRBAT ȘI O COPILĂ DE 13 ANI AU AJUNS LA SPITAL

În urma producerei accidentului au rezultat doar pagube materiale, dar evenimentul face obiectul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere și furt în scop de folosință.

Foto ilustrație

Back To Top