Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

descoperire litoral
Categorie: Actual
  • Cadavrul unui bărbat, care prezenta un traumatism cranian grav, a fost găsit, sâmbătă în zori, la marginea DN39, între Agigea şi Eforie.

Poliţiştii de pe litoral au fost alertați sâmbătă, în jurul orei 5.30, cu privire la groaznica descoperire. Au fost demarate cercetările pentru identificarea bărbatului şi stabilirea împrejurărilor în care acesta a decedat, fiind  întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au precizat, pentru presa locală, că trupul bărbatului a fost găsit pe marginea drumului cu traumatism cranian grav.

Decesul victimei a fost declarat de medicul de pe ambulanţă.

Citiți și: SCANDAL ÎN TRAFIC PE LITORAL. UN BĂRBAT A FOST SURPRINS ÎN TIMP CE LOVEA O MAȘINĂ ÎN CARE ERAU COPII. AGRESORUL AR FI DIN PLOIEȘTI

Foto ilustrație

Back To Top