- Pe rețelele de socializare circulă imagini cu rapperul american Wiz Khalifa, care a concertat sâmbătă la festivalul „Beach, Please!” de la Costinești, în momentul în care acesta este escortat de forțele de ordine.
- Acesta ar fi fost ridicat de polițiști după ce și-a aprins, pe scenă, un joint cu marijuana.
Lui Wiz Khalifa, cunoscut pentru propria marcă de „iarbă” creată acum doi ani și pentru că a pledat des pentru canabis, nu-i priește în România, unde consumul de marijuana este ilegal.
Incidentul vine după o altă controversă ce a avut loc în cadrul festivalului co-fondat de influencerul Selly. Cunoscutul vlogger anunțase că va face o campanie antidrog cu ocazia evenimentului, însă printre artiștii care au evoluat zilele trecute s-a numărat și un tânăr care a cântat despre „băgat la venă”, scrie HotNews.
Imaginile cu Wiz Khalifa, escortat de jandarmi, pot fi urmărite AICI.
Nu există deocamdată un comunicat oficial despre incidentul de aseară.
Festivalul a început oficial miercuri, pe 10 iulie, și va dura cinci zile, timp în care peste 200 de artiști din țară și străinătate vor concerta pe cele trei scene ale evenimentului, la care sunt așteptați peste 120.000 de participanți.
Update. „La data de 14.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc. S-a reținut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța a deținut peste 18 grame canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis sub forma unei țigări artizanale.
Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis, duminică dimineață, reprezentanții DIICOT.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană