- Institutul Clinic Fundeni se confruntă, marţi, cu o pană de curent.
- Echipele de intervenţie ale furnizorului încearcă să restabilească alimentarea întregii unităţi medicale.
„Echipe ale Reţele Electrice intervin pentru restabilirea în cât mai scurt timp a alimentării cu energie electrică pentru Spitalul Fundeni şi clienţii afectaţi din zona. În unitatea spitalicească au fost pornite grupuri electrogene, iar consumatorii vitali sunt alimentaţi”, a transmis, marţi, compania furnizoare, pentru News.ro.
Incidentul a survenit pe fondul nivelului ridicat al consumului şi temperaturilor caniculare, care pun presiune asupra reţelelor, precizează sursa citată.
Aproape toată ţara se află sub cod roşu de caniculă, temperaturile ajungând la 42 de grade ziua, iar nopţile vor fi tropicale.
Citiți și: DEE ROMÂNIA ANUNȚĂ AVARII LA REȚELELE DE ENERGIE ELECTRICĂ DIN SINAIA ȘI PLOPENI
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni, după Comitetul ministerial pentru sectorul energetic, convocat în contextul caniculei, că nu există un risc asupra echilibrului sistemului energetic naţional, sau riscul unor avarii generalizate, pe zone largi, ci doar anumite probleme strict locale.
Update. Pana de curent afectează și Institutul „C. C. Iliescu”, dar și Institutul Oncologic, potrivit Digi24. Cazurile de infarct care ar fi trebuit să ajungă la „Iliescu” sunt redirecționate către Spitalul Universitar.
Update. Situația a fost remediată în cele trei spitale.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană