- Este prima dată când a fost stabilită o cifră pentru un incident cibernetic de asemenea amploare, estimându-se că au fost afectate milioane de dispozitive din lumea întreagă.
- De altfel, pana de servicii de zilele trecute este considerată ca fiind, probabil, cel mai grav eveniment cibernetic din istorie.
Microsoft estimează că 8,5 milioane de dispozitive din întreaga lume au fost dezactivate de întreruperea globală a serviciilor informatice, relatează BBC, citat de News.ro. Defecţiunea a fost provocată de o companie de securitate numită CrowdStrike, care a trimis o actualizare de software coruptă către numărul său uriaş de clienţi.
Microsoft, care ajută clienţii să-şi revină, a declarat într-o postare pe blog: „Estimăm în prezent că actualizarea CrowdStrike a afectat 8,5 milioane de dispozitive Windows”. Aceasta ar însemna mai puţin de 1% din toate dispozitivele Windows din lume, dar, spune David Weston, vicepreşedinte al firmei, „impactul economic şi social larg reflectă utilizarea CrowdStrike de către întreprinderi care rulează multe servicii critice”.
„Este, de asemenea, o reamintire a cât de important este pentru noi toţi din ecosistemul tehnologic să prioritizăm operarea cu o implementare sigură şi recuperarea în caz de dezastru folosind mecanismele care există”, a declarat Weston.
Agenţiile de securitate cibernetică din întreaga lume au îndemnat respondenţii IT să utilizeze numai site-ul CrowdStrike pentru a obţine informaţii şi ajutor, mai scrie sursa citată. Sfatul se adresează în principal managerilor IT, care sunt cei afectaţi de această situaţie, dar şi persoanele fizice ar putea fi vizate, astfel încât experţii avertizează utilizatorii de toate felurile să fie extrem de vigilenţi şi să acţioneze numai pe baza informaţiilor de pe canalele oficiale CrowdStrike.
Citiți și: UPDATE. MICROSOFT ANUNȚĂ CĂ O PANĂ MAJORĂ A SERVICIILOR COMPANIEI AFECTEAZĂ UTILIZATORI DIN ÎNTREAGA LUME
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană