Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

urs brun lege
Categorie: Actual
  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă metodele de intervenţie pentru combaterea atacurilor ursului brun.
  • Actul normativ prevede, pentru anii 2024 şi 2025, uciderea unui număr de 426 exemplare de urs brun, nivelul de prevenţie la nivel naţional,  şi a de 55 exemplare care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Legea care aprobă metodele de intervenție și uciderea a aproape 500 de exemplare de urs brun, până la sfârșitul anului viitor, a fost adoptată de deputați în urma tragediei înregistrate pe Jepii Mici, în Munții Bucegi.

Proiectul prevede, pentru anii 2024 şi 2025, uciderea unui număr de 426 exemplare, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional şi a unui număr de 55 exemplare, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Citiți și: URSUL CARE A ATACAT-O PE TÂNĂRA DE 19 ANI ÎN BUCEGI NU AVEA RABIE

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, după tragedia  din Bucegi, că relocarea urșilor nu mai reprezintă o soluție, iar populația de urși este scăpată de sub control. Acesta a precizat că, în opinia sa, exemplarele care se apropie de zonele locuite, ar trebuie gestionate prin eutanasiere sau împușcare.

Citiți și: SCANDAL ÎN ITALIA. UCIDEREA UNUI URS CARE A ATACAT UN TURIST A FOST OPRITĂ DUPĂ CE S-A SPUS CĂ ANIMALUL POATE FI TRANSFERAT ÎN ROMÂNIA

Back To Top