• Două campanii de sterilizare gratuită a animalelor de companie au loc, în luna august, în două localități din Prahova.
• Pentru programări, stăpânii trebuie să scrie un mesaj în care precizează numele, localitatea și câte animale au de sterilizat.
Asociația Arca lui Norocel este implicată, în cursul lunii august, în două campanii de sterilizare gratuită a animalelor de companie. Prima campanie are loc duminică, 18 august, în Poienarii Burchii, iar doritorii se pot programa animalele pentru sterilizare la numărul 0770 196 457.

Cea de-a doua campanie, în care sunt doar 160 de locuri, se desfășoară în zilele de vineri, 23 august și sâmbătă, 24 august, în comuna Cornu, sat Cornu de jos. Numărul de telefon la care pot fi realizate programări este 0730 585 088.
Există posibilitatea ca aceste numere să nu se poate răspunde imediat, motiv pentru care persoanele interesate pot trimite mesaj cu numele, localitatea și câte animale au de sterilizat.

Animalele care sunt aduse la această procedură medicală nu trebuie hrănite cu 12 ore înainte de intervenție.
Sterilizarea câinilor fără pedigree este obligatorie prin lege (OUG 155/2001).
Persoanele fizice sau juridice, asociaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor care deţin câini de rasă comună sau metişi ai acestora pe teritoriul ţării au obligaţia să îi sterilizeze.
Deţinătorii câinilor de rasă comună sau metişilor au obligaţia să sterilizeze puii astfel: femelele la vârsta de 4 - 6 luni, masculii la vârsta de 6 - 8 luni.
Efectuarea operaţiunii de sterilizare este consemnată în carnetele de sănătate ale câinilor şi în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân de către medicii veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.
Nerespectarea acestei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană