Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

schi
Categorie: Actual
  • Noua strategie vizează investiții în turismul de schi  acolo unde există zăpadă minimum 120 zile/an, balnear și ecoturism.
  • Prahova apare în listă cu trei proiecte, rămase din vechiul Masterplan.

În vechiul Masterplan de investiții aprobat în 2017 erau prevăzute 154 de proiecte, din care 128 au fost eliminate pe parcurs, din diverse motive, precum renunțare la proiect sau nedepunerea documentațiilor în conformitate cu prevederile Masterplanului.

25 de proiecte depuse sunt în stadiu de clarificări/completări:

Construire patinoar în orașul Vălenii de Munte – jud. Prahova

Dezvoltarea infrastructurii turistice – amenajare domeniu schiabil, orașul Zlatna – jud. Alba

Amenajare ca zonă de agrement lacul cu apă sărată – Parc Măgura, orașul Târgu Ocna – jud. Bacău

Amenajare parc aventură – Parc Măgura, orașul Târgu Ocna – jud. Bacău

Domeniu schiabil Valea Bârgăului, comuna Prundu Bârgăului – jud. Bistrița-Năsăud

Dezvoltarea domeniului schiabil Valea Vinului, comuna Rodna – jud. Bistrița-Năsăud

Dezvoltarea zonei turistice Semenic – jud. Caraș-Severin

Zona de agrement – jud. Călărași

Schi în România, stațiunea Băișoara, comuna Băișoara – jud. Cluj

Aquaparc, comuna Chinteni – jud. Cluj

Creșterea atractivității turistice a stațiunilor Eforie Nord și Eforie Sud; dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear, orașul Eforie – jud. Constanța

Parcare publică și dotări conexe în zona Telecabină Padina-Peștera, comuna Moroeni – jud. Dâmbovița

Centrul Salvamont, zona Peștera, comuna Moroeni – jud. Dâmbovița

Refacere zonă de agrement și construire bază de tratament și valorificarea apei sulfuroase (existente în zonă) pe dealul Moțăianca și în zona „La sursă“, orașul Pucioasa – jud. Dâmbovița

Realizarea unui parc de aventură, orașul Borsec, faza II – jud. Harghita

Extindere și modernizare instalație de înzăpezit artificial pârtiile de schi Speranța din stațiunea Borsec – jud. Harghita

Amenajarea domeniului schiabil Gutâiul Doamnei, orașul Cavnic – jud. Maramureș

Amenajarea domeniului schiabil Boriște-Izvoare – jud. Maramureș

Dezvoltarea zonei turistice Luna Șes – Negrești-Oaș – jud. Satu Mare

Bază de tratament, orașul Tășnad – jud. Satu Mare

Înființare bază de tratament (wellness), comuna Bazna – jud. Sibiu

Înființare bază de agrement (aqua park), comuna Bazna – jud. Sibiu

Amenajarea unui parc de tip „Adventure“, comuna Sucevița – jud. Suceava

Dezvoltarea domeniului schiabil, municipiul Vatra Dornei – jud. Suceava

Creșterea calității serviciilor turistice în Bazinul Dornelor prin amenajarea posturilor de salvamont, municipiul Vatra Dornei – jud. Suceava

Patru proiecte de investiții depuse până la data de 1 august 2023:

Modernizarea și dezvoltarea domeniului schiabil Azuga – jud. Prahova

Dezvoltarea integrată a domeniului schiabil Sinaia – jud. Prahova

Construire și dotare centru/bază de tratament în orașul Sângeorz-Băi – jud. Bistrița-Năsăud

Extindere domeniu schiabil pârtia olimpică Borșa – jud. Maramureș

Citește și TRANSBAI. CJ Prahova caută proiectant pentru primul tronson, între Gura Vitioarei și Valea Doftanei

Back To Top