Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Fundatia comunitara Prahova fondul pentru educatie scoala Berthelot
Categorie: Actual

 

• Peste 800 de elevi vor beneficia de un spațiu educativ în aer liber amenajat la Școala „H.M. Berthelot” din Ploiești, în cadrul ediției a treia a programului Fondul Prahova pentru Educație, coordonat de Fundația Comunitară Prahova.

Proiectul „Educație în armonie cu natura la școală”, inițiat de Asociația de părinți Școala H.M. Berthelot, este unul dintre cele 12 proiecte finanțate în această ediție. Acesta își propune să creeze un loc dedicat desfășurării de activități educative variate cu elevii, în aer liber.

„Avem nevoie de un spațiu în care să desfășurăm activități educative cu elevii: de citit în aer liber, aproape de natură, în care ei să povestească în fața unui grup audient ceea ce au citit, să le dezvoltăm abilități de vorbitori în public, să desfășoare activități de pictură și ateliere de muzică.

Vrem ca elevii școlii noastre să învețe și să realizeze activități educaționale într-un spațiu în afara școlii, dar nu departe de acesta, și anume în minunata „Grădină a lui Henri”, o grădină de poveste, pe care o îngrijim și pentru care elevii manifestă mult interes de cunoaștere și explorare”, spun membrii echipei de proiect.

Peste 800 de elevi vor participa la ateliere de educație muzicală, plastică, ecologică, club de lectură și matematică distractivă, toate desfășurându-se în aer liber, în curtea școlii.

Aceste activități le vor îmbunătăți atenția, le vor dezvolta autodisciplina, îi vor face mai implicați și interesați de activitatea școlară, și vor îmbunătăți performanța fizică și relațiile cu colegii și cadrele didactice.

Care sunt câteva dintre cifrele proiectului „Educație în armonie cu natura la școală”

- 100 metri pătrați din curtea școlii vor fi amenajați pentru a crea spațiul educativ;
- 10 ateliere se vor desfășura săptămânal;
- minim 20 de copii vor participa la fiecare atelier.

Fondul Prahova pentru Educație, ediția a III-a, este un program de finanțare privată coordonat de Fundația Comunitară Prahova, finanțat de OMV Petrom, cu contribuția Poerner România și Vadeco Logistics, pentru a susține proiecte educaționale dezvoltate de către organizații neguvernamentale, unități de învățământ sau instituții publice din județul Prahova.

CITEȘTE ȘI: Un nou proiect educațional finanțat prin Fondul Prahova pentru Educație prinde contur la Ploiești

Back To Top