Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

sinucidere vâlcănești
Categorie: Actual
  • Judecătoria Ploiești a decis, miercuri seară, să emită mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului a cărui fiică și-a pus capăt zilelor la începutul acestei săptămâni.
  • Individul cotestă însă hotărârea instanței.

În urma sinuciderii fetei de 18 ani, din Vâlcănești, în noaptea de luni spre marți, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar și pentru act sexual cu un minor, ieșind la iveală că fata ar fi fost abuzată sexual de tatăl ei vitreg, în vârstă de 37 de ani, încă din anul 2020.

Individul, inițial reținut, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, a contestat hotărârea instanței. Tribunalul Prahova va decide luni cu privire la acest demers.

Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Citiți și: Tatăl fetei care s-a sinucis acum câteva nopți, la Vâlcănești, a fost arestat preventiv

Update. Tribunalul Prahova a respins contestația inculpatului, ca nefondată.

Foto ilustrație

 

Back To Top