Categorie: Actual

tinute indecente scoalaDacă, odată, prima zi de şcoală era simbol al emoţiilor unui nou pas în viaţă, acum începutul anului şcolar înseamnă, pentru mulţi elevi, cu totul altceva. Tocuri de peste 10 centimetri, flori de sute de mii de lei, maşini de fiţe şi ţinute de milioane. Cam aşa înţeleg unii tineri să îşi revadă colegii.


Dis de dimineaţă, piaţa de flori de la Halele Centrale din Ploieşti a fost invadată de părinţi şi elevi dispuşi să scoată din buzunare sute de mii de lei pentru buchetele cele mai cochete şi pentru coşuri cu flori aranjate ca la carte. Atente să nu-şi rupă picioarele, în drum spre licee, tinerele eleve vorbeau în gura mare, ţipau la părinţi să le mai dea bani ca să nu se facă de râs în faţa colegilor şi se poticneau în faţa liceelor cu ştaif pentru o ultimă ţigară înainte de ceremoniile la care preoţii binecuvântau anul şcolar.
Dacă prima zi de şcoală a însemnat, pentru unii, prima zi de modă, cei mai mici dintre elevi, cei din clasa pregătitoare, au avut cu adevărat emoţii. Neînţelegând prea bine de ce au fost treziţi dis de dimineaţă şi duşi în mijlocul unui vârtej gălăgios, copiii din clasa pregătitoare şi-au luat în primire băncuţele pe măsura lor. Pentru ei, anul şcolar va fi unul în care învăţarea se va desfăşura prin joc.
Schimbări
Început cu o săptămână mai târziu, anul 2012-2013 este un nou experiment pentru cei mai mulţi tineri. Prima schimbare faţă de anii precedenţi este clasa pregătitoare. În Prahova, funcţionează, începând de astăzi, 248 de clase pregătitoare, cu aproximativ 4800 de copii. O altă modificare adusă de Minister este bacalaureatul profesional, elevii aflaţi în clasa a XII-a sau a XIII-a având posibilitatea să aleagă, la finalul cursurilor, între un examen care să le aducă o calificare pe piaţa muncii sau unul care să le permită continuarea studiilor în sistemul de învăţământ superior.
Cele mai multe unităţi de învăţământ din judeţ vor beneficia de paza poliţiştilor, fiecare şcoală fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre. Agenţii vor fi prezenţi zilnic, în zonele de acces în şcoli, chiar şi în afara perioadelor de cursuri. În următoarele săptămâni, Poliţia va efectua controale în toate unităţile economice din zonele apropiate şcolilor: baruri, discoteci etc, iar pentru fluidizarea traficului şi desfăşurarea programelor de educative, Poliţia prahoveană va reactiva şi patrulele şcolare de circulaţie.

Back To Top