Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mesaj inceput de an școlar
Categorie: Actual
  • Noul an școlar începe luni, pe 9 septembrie, cu festivitățile organizate în toate unitățile de învățământ din județ.
  • Inspectorul școlar general al Inspectoratulu Școlar Județean Prahova a transmis, în acest context, un mesaj adresat deopotrivă elevilor, cadrelor didactice, dar și părinților, subliniind performanțele de până acum ale școlarilor din județ și nevoia de a forma în continuare „o echipă motivată și energică, în slujba educației și a siguranței copiilor noștri”.

Mesajul inspectorului școlar general al ISJ Prahova, Ilona Rizea, la început de an școlar:

„Marcăm astăzi, ca în fiecare septembrie, momentul cel mai important pentru comunitatea școlară - începutul anului școlar. Este momentul care aduce în sufletele noastre vibrația nostalgiei trecerii timpului, precum și a încrederii în forțele proprii și a speranței de reușite.

Am încheiat un an școlar cu multe provocări, de la o nouă lege a învățământului preuniversitar la examene și concursuri naționale al căror proces de evaluare s-a desfășurat digitalizat. Să nu uităm de investițiile majore prin Programul Național de Redresare și Reziliență, accesate de autoritățile locale, județene, centrale sau de unitățile de învățământ, ale căror rezultate se regăsesc acum, în școlile noastre, în mobilier și echipamente moderne, în clădiri noi sau reabilitate.

Începem acest an cu intrarea în vigoare a altor acte legislative, printre care un nou Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și un nou Statut al elevului. Iar investițiile continuă! De aceea, mă adresez în primul rând colegilor profesori, care au demonstrat responsabilitate, profesionalism, solidaritate și, de multe ori, sacrificiu, pentru ca procesul educativ să se deruleze în mod coerent și eficient.

Rezultatele elevilor noștri, fie că ne referim la examene naționale, fie că ne referim la olimpiade și concursuri școlare, sunt dovada clară a muncii și a dăruirii dumneavoastră, iar pentru noi toți, mândria de a vedea județul Prahova pe locurile fruntașe. Îmi exprim convingerea că vom fi aceeași echipă motivată și energică, în slujba educației și a siguranței copiilor noștri.

După cum bine știți, efortul cadrelor didactice trebuie întotdeauna susținut de părinți. Îndemnul meu pentru dumneavoastră, stimați părinți, este de a vă implica activ în educația copiilor, ceea ce înseamnă informare constantă în legătură cu parcursul școlar, încredere în profesori și colaborare cu școala. Numai așa vom asigura dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri și vom modela adulții de mâine care să performeze în societate.

Vouă, dragi elevi, mă adresez cu cele mai mari emoții. Voi sunteți cei care ne înduioșați, ne impulsionați, ne incitați să fim mai buni. Fiți prietenoși, bravi, optimiști, dornici de autodepășire! Celor mai mici dintre voi, care pășesc pentru prima dată în spațiul școlar, le urez ca această lungă călătorie în care porniți astăzi să adune în mintea și în sufletul vostru experiențe benefice, amintiri plăcute și competențe care să vă aducă reușita.

În ceea ce privește Inspectoratul Școlar Județean Prahova, vă asigurăm că rămânem parteneri reali, deschiși la dialog și la colaborare. Sprijinim și încurajăm toate demersurile care conduc la educația armonioasă a copiilor noștri”.

Citiți și: Noul an școlar aduce schimbări majore în învățământul preuniversitar

Back To Top