Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost ucis în seara zilei de marți, în urma unui conflict verbal izbucnit în fața unui magazin de pe strada Râfov, din cartierul ploieștean Nuci.
Individul de 57 de ani ar fi intrat într-un magazin din apropiere, pentru a-și cumpăra un cuțit care avea să devină apoi arma crimei. Deși a fost transportat la spital de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, bărbatul rănit nu a supraviețuit loviturilor și a decedat la unitatea medicală.
Suspectul a fost reținut de polițiști, iar un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor a fost deschis de oamenii legii. IPJ Prahova anunță că investigațiile vor fi continuate de poliţişti ai Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.