- Aproape toată țara intră sub avertizare meteo, vineri după-amiază.
De vineri, ora 15.00, până sâmbătă, la ora 18.00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55...65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului, avertizează ANM.
De la ora 18.00 și până sâmbătă, la ora 15.00, județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava se vor afla sub cod portocaliu.
Sunt anunțate perioade cu averse torențiale din cauza cărora, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană