Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

viitura de pe dunăre
Categorie: Actual
  • Apele fluviului vor crește, în următoarele zile, și în România.
  • Viitura va ajunge pe teritoriul țării noastre spre finalul săptămânii viitoare, prognozează hidrologii.
  • În timp ce monitorizează evoluția situației în Ungaria, autoritățile române se pregătesc pentru ce urmează la noi.

„Viitura de pe Dunăre este așteptată să ajungă în România în jurul datei de 28-29 septembrie, cu un debit estimat astăzi de 9200-9500 mc/s”, anunță Apele Române. Deocamdată, debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 19 – 20.09.2024, a fost în creștere având valoarea de 5100 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de colegii noștri de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.  La Budapesta, valoarea a fost, vineri, de 7940 mc/s, confirmând o tendinţă de scădere a valorilor maxime prognozate.Pentru astăzi este așteptat să se atingă o valoare maximă de 8300 mc/s, cu 400 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime de 8700 mc/s prognozate anterior.

Citiți și: Alertă în Ungaria! Viitura de pe Dunăre a inundat Budapesta

„Formațiile de la Apele Române pregătesc mii de saci cu nisip pe care îi vor transporta spre sectorul românesc al Dunării. Colegii de la Apele Române Argeș-Vedea au pregătit deja 1000 de saci cu nisip și alte materiale de intervenție.

Au fost inspectate la pas, încă o dată, lucrările cu rol de apărare, respectiv sectoarele de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrare. Au fost verificate totodată punctele critice cunoscute. Dacă vor fi identificate altele noi, se va interveni în regim de urgență, unde este nevoie, pentru refacere stabilității digului.

Vor fi inspectate de asemenea zonele deja determinate pentru montarea mirelor hidrometrice la ape mari și se va degaja vegetația pentru asigurarea secțiunilor optime de scurgere ale apelor, daca vor fi identificate astfel de situații.

Cele 7 Administrații Bazinale de Apă au început informarea tuturor deținătorilor de lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de la Dunăre asupra prognozei hidrologice emise de către INHGA, iar în cazul ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) va solicita verificarea punctelor critice la subtraversările conductelor prin diguri și stadiul de funcționare al stațiilor de pompare din administrarea acestora.

În apropiere de orașul Bechet, Apele Române Jiu au detașat la Formația de lucru Dunăre-Nedeia utilaje necesare intervenției: buldoexcavator, excavator cu braț de 14 metri, tractor cu remorcă, tractor cu aparat de umplere saci, autoutilitare. Acestea completează materialele din stocul de apărare – saci, hidrobaraje, panouri de apărare, barca pregătită de intervenție, pompe, generatoare, geotextil, pari, etc.

Odată creșterea nivelurilor Dunării, formațiile de intervenție de la Dunăre vor fi dublate cu agenți hidrotehnici pentru monitorizarea digurilor la Dunăre”, a informat Administrația Națională Apele Române.

Vedeți AICI imagini din timpul pregătirilor pentru viitura care va ajunge în România.

„Probabil că vom avea între 9200 -9500 mc/s lucru pe care îl vom gestiona pentru că așa cum s-a întâmplat și anul acesta în ianuarie, anul trecut în luna decembrie sau în 2006, când am avut 15800 mc/s, suntem pregătiți. În acele zone sensibile unde am avut inflitrații în dig la viitura din 2006 sau la cea din 2013, am intervenit pe tot acest parcurs și intervenim și astăzi pentru apărarea acestor diguri. Am dispus verificarea fiecărui metru de lucrări de apărare la Dunăre - avem aproape 1200 de km de dig de apărare - și trebuie să știm sigur că, în aceste zile pe care le avem la dispoziție, până când vom avea un vârf de debit, nu vom avea niciun fel de problemă.

Monitorizăm cu atentie și ce adună afluenții Dunării din aval de Budapesta, însă ceea ce este important este că situația este sub control în România și, la acest moment, nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm”, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet, acum două zile, în timpul inspecției în sudul țării

Foto: Apele Române.

 

Back To Top