- Jandarmii din Capitală prezenți, sâmbătă seară, la meciul dintre Petrolul și FCSB, au folosit pulverizatoare cu substanţă iritant-lacrimogenă pentru a potoli un grup destul de numeros de suporteri ploieșteni care au vurt să forțeze intrarea în stadion.
Aproximativ 30 de suporteri ai Petrolul Ploiești, care ar fi ajuns mai târziu la stadion, pentru a evita aglomerația din timpul intervalului de acces, au încercat să forțeze dispozitivul de jandarmi, revoltați că vor rata startul partidei. În sprijinul celor care încercau să intre ar fi vrut să intervină și unii dintre suporterii aflați deja pe stadion. Potrivit Agerpres, pentru a evita degenerarea situaţiei şi alimentarea unei stări conflictuale, jandarmii au folosit pulverizatoarele cu substanţă iritant-lacrimogenă din dotare.
„Menţionăm faptul că, la fiecare meci de fotbal, organizatorul, alături de Jandarmeria Capitalei, recomandă tuturor participanţilor la evenimentul sportiv să vină din timp la stadion, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de acces în arena sportivă. Subliniem faptul că acest tip de comportament este o tactică folosită frecvent de anumite galerii, pentru a pune presiune pe forţele de ordine, în încercarea de a evita controlul corporal riguros pe care îl face societatea specializată de protecţie şi pază. Reiterăm faptul că această măsură are scopul de a preveni introducerea în arena sportivă a materialelor pirotehnice sau altor obiecte interzise de lege, care pot deveni un pericol pentru toţi spectatorii”, arată Jandarmeria, în urma incidentelor de aseară.
Citiți și: Petrolul rămâne neînvinsă, de opt etape, chiar și după meciul de coșmar din Ghencea
Un conflict între suporterii grupării ploieștene și jandarmi a avut loc și acum trei săptămâni, în contextul deplasării la Botoșani.
Citiți și: Scandal între mai mulți suporteri ploieșteni și jandarmi, după meciul Botoșani - Petrolul
Ilustrație arhivă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană