- Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță că, de anul viitor, elevii vor primi punctaje în locul codurilor, la evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Acestea vor putea fi transformate în note și vor fi mai ușor de înțeles pentru copii, părinți și dascăli.
- Tot de anul viitor, Deca spune că nu vor mai exista școli în care se va învăța în trei schimburi, iar până în 2030 obiectivul este ca toate clasele ciclului primar și ale celui gimnazial să învețe dimineața.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a admis în interviul acordat pentru știripesurse.ro că „lumea înțelegea greu ce înseamnă acele coduri care se asociau cu rezultatele”, la evaluările naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a.
„Am schimbat sistemul. De la anul o să avem punctaje care se pot transforma în note. Ideal ar fi ca să vedem unde sunt golurile unui copil înainte ca el să ajungă la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și să putem interveni. Dacă noi asociem în loc de coduri, care sunt greu de înțeles și pentru părinți și uneori și pentru profesori, punctaje care să fie clare și care să se poată transforma în note, eu cred că relevanța acestor teste va crește și atunci putem să avem o cu totul altă utilitatea lor în parcursul școlar al elevilor”, a spus ministrul.
Ligia Deca: Avem peste o mie de clădiri în care se derulează lucrări de modernizare
Un alt obiectiv este reducerea numărului de școli în care se învață în două schimburi și elliminarea cazurilor în care se învață chiar și în trei schimburi.
„Avem cu siguranță discuții, chiar am avut una recent. Săptămânile trecute am avut o întâlnire cu toți primarii de sectoare și primarul general al Bucureștiului, în care am discutat inclusiv extinderea infrastructurii școlare, cum facem asta în București și în zona metropolitană. Pentru că, mă rog, lipsa de infrastructură școlară creează tot felul de probleme, de la supraaglomerare, două schimburi, chiar trei schimburi, ceea ce trebuie să dispară până în anul școlar următor, până la chestiuni legate de aglomerație, trafic, greutate pentru copii și pentru părinți, să facă atâta drum dimineața și la finalul programului.
O soluție pe care o avem sunt programele naționale. Foarte multe primării au accesat fonduri fie prin POR, fie prin PNRR, fie din fonduri proprii ale Primăriei, acolo unde aveau această resursă și au reabilitat sau au construit școli noi. Am vizitat foarte multe în ultima vreme. Dacă ne uităm în țară, există un număr mare de școli relocate, adică care își desfășoară activitatea în alte spații decât cele ale lor primare, pentru că se reabilitează sau se consolidează clădirea.
Citiți și: Mii de copii din Prahova au școlile și grădinițele în șantier. Ce unități de învățământ sunt relocate
Asta este o veste excepțională, faptul că avem peste o mie de clădiri în acest moment educaționale care devin moderne, sustenabile pentru copii, va însemna că anul viitor vom avea o cu totul altă infrastructură educațională. Avem chiar să știți comune care au școli care arată mult mai bine decât ce avem în marile orașe, unde avem o altă problemă, cea a lipsei terenurilor pentru a extinde infrastructura școlară.
Am mai discutat despre soluții legislative care presupun că atunci când avem un nou cartier rezidențial să nu poată fi recepționat până nu ai infrastructură școlară, creșă, grădiniță, școală. Altfel, lucrurile pun presiune pe infrastructura care există”, a adăugat ministrul.
Interviul complet >>> AICI.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană