Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

medicamente droguri
Categorie: Actual
  • Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru completarea anexelor la Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Proiectul de lege se înscrie în demersurile antidrog demarate de Guvern, urmărind totodată armonizarea cadrului legislativ național cu cele mai noi decizii legislative în domeniu adoptate la nivelul Uniunii Europene și al Comisiei ONU privind Substanțele Stupefiante, anunță reprezentanții Exeutivului, menționând că „pe lista substanțelor din categoria drogurilor și a precursorilor de droguri aflate sub control național acest proiect de lege introduce 5 substanțe noi/medicamente care conțin substanțe stupefiante și psihotrope și care fac obiectul Deciziei (UE) 2024/832 a Consiliului UE și al deciziilor Comisiei ONU privind Substanțele Stupefiante nr. 67/1, 67/3, 67/4 și 67/5”.

Astfel, prin punerea sub control național a substanțelor și medicamentelor menționate, în proiectul de lege aprobat de Guvern se evită deturnarea medicamentelor care conțin substanțele respective din circuitul legal în scopul traficului ilicit și consumului de droguri. Măsura a fost luată având în vedere că, potrivit celui mai recent raport național privind situația drogurilor, 1 din 5 persoane ajunge la unitățile de servicii de urgență din cauza abuzului unor astfel de medicamente procurate cu sau fără recomandare din partea medicului.

Citiți și: Cătălin Predoiu (MAI): „Nu e România veriga slabă a Europei în materie de droguri”

„România face un pas în avans prin faptul că acest proiect de lege introduce sub control național încă două substanțe din categoria drogurilor sintetice care pot fi folosite ca alternativă ieftină la drogurile clasice, 2-CMC și 2-MMC.

Deși, la nivel european, aceste substanțe sunt doar monitorizate la ora actuală, de către Agenția Europeană privind Drogurile, Guvernul a decis introducerea lor pe lista de control național luând în considerare faptul că Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a identificat substanțele 2-CMC și 2-MMC în probele obținute din capturile de droguri”, se arată în informarea transmisă de Guvern pe acest subiect.

Foto ilustrație

Back To Top