- Lucrările de pe viitoarea centură a orașului Comarnic au ajuns la construirea podului peste râul Prahova și calea ferată Ploiești - Brașov.
- Ieri au fost montate primele grinzi ale acestui obiectiv.
Imagini cu montarea grinzilor la podul de pe centura Comarnic au fost publicate în mediul on-line de pasionații de infrastuctură.
Podul va traversa râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov.
Centura va avea aproximativ 6 kilometri și va putea fi parcursă în aproximativ 4 minute, permițând circulația cu o viteză de 90 km/h. Șoseaua va ocoli orașul și DN1 dinspre vest, fiind gândită ca o alternativă eficientă la traseul actual, pe DN1, prin oraș.
Podul supratraversează magistrala 300 de cale ferată dublă la km 112+890, un drum local la km 113+830, și include o pasarelă pietonală peste râul Prahova.
Citiți și: Au fost demarate lucrările la Centura Comarnic
Realizarea centurii este finanțată de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în cadrul Programului Operațional de Transport 2021-2027. Licitația pentru acest obiectiv de investiții a fost câștigată de asocierea S.C. FRASINUL S.R.L. (lider) – S.C. ARTEHNIS S.R.L., la valoarea de 236.740.000,00 lei fără TVA.
Reprezentanții Consiliului Județean Prahova anunțau, în februarie, că șoseaua va fi finalizată la sfârșitul anului.
Imagini: YouTube/ Stop Cadru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană