O tânără în vârstă de 16 ani a fost agresată fizic pe strada Armoniei din Ploiești, de către un băiat și o fată cu care avusese mai demult un conflict.
Polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au primit miercuri, 13 noiembrie, în jurul orei 12:15, o sesizare din partea unei tinere care ar fi fost agresată de două persoane, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu.
Polițiștii s-au deplasat, în baza sesizării, la fața locului, pe strada Armoniei din municipiu. Din primele verificări a reieșit faptul că apelanta, de 16 ani, a fost agresată fizic, fiind trasă de păr și împinsă la sol, de către o altă tânără de 18 ani, precum și de un tânăr de 19 ani, în urma unui conflict mai vechi dintre cele două fete.
Cei doi agresori au fost identificați, aflându-se acum la sediul unității de poliție în vederea audierii. Aceștia au fost sancționați contravențional conform Legii nr.61/1991, fiecare primind câte o amendă de 500 de lei.
În urma altercației, minora nu a dorit sprijinul unui echipaj medical și nici emiterea unui ordin de protecție provizoriu, conform Legii nr. 26/2024. Totodată, victima nu dorește să formuleze plangere penală la acest moment.
Oamenii legii au întocmit, în cauză, un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
- fotografie cu caracter ilustrativ
Citește și: ISU Brașov, precizări după intervenția în cazul lui Silviu Prigoană: Stop cardio-respirator. Pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană