Categorie: Actual

jandarmi2În perioada 13 – 15 octombrie, anul curent, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în baza prevederilor Legii 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române în municipiul Ploieşti, în Sinaia, Buşteni, Azuga, Platoul Bucegi, Vălenii de Munte, Slănic, Cheia, Mizil, Băicoi, Câmpina, Filipeştii de Pădure, Pucheni şi Urlaţi, judeţul Prahova, atât independent cât şi în patrule mixte cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.

De asemenea au fost executate 10 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestații publice cu public numeros.

În această perioadă au fost constatate 95 fapte contravenţionale sancţionate cu avertisment sau amendă în valoare totală de 19.190 RON. Faptele contravenţionale au constat în principal în: provocare de scandal, consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise sau de către minori, tulburarea ordinii şi liniştii publice, adresarea de injurii sau cuvinte jignitoare şi refuz de legitimare la cererea îndreptăţită a patrulei de jandarmerie.

Back To Top