Categorie: Actual

istoria monarhiei liceeO nouă disciplină va fi introdusă în programa şcolară: Istoria Monarhiei Române. Ministerul Educaţiei a pregătit un curs opţional pentru elevii din clasele a IX-a şi a XII-a. La orele de Istoria Monarhiei, elevii vor învăţa totul despre Regii României, dar şi despre viaţa oamenilor de rând în epocă sau cum era viaţa la Curtea Regală.



În cadrul cursurilor, elevii vor putea vizita ctitorii regale, vor viziona şi vor avea ocazia să dezbată filme documentare, ba chiar şi să întâlnească membri ai Casei Regale. În prezent, o echipă de şase profesori lucrează la elaborarea manualului care va cuprinde şi fotografii de epocă inedite.
Ministerul Educaţiei pregăteşte şi alte provocări tinerei generaţii, mai cu seamă pasionaţilor de istorie. Pe lângă disciplina obligatorie Istorie, în programă vor fi incluse cel puţin şapte opţionale de Istorie care încearcă acum să lămurească aspecte şi perioade controversate din istoria ţării sau a lumii. Printre acestea se numără: Istoria Holocaustului, Istoria Comunismului, Istoria Minorităţilor Naţionale, Istoria Integrării Europene, Istoria Migraţiilor sau chiar Istoria Partidelor Politice.

Back To Top