- Cazul adolescentului de 16 ani care a murit la câteva ore după ce a ajuns la spital, în Târgu Jiu, a cutremurat o țară întreagă.
- Managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești, dr. Anca Miu, subliniază că tragedia este o nouă dovadă a lipsei acute de personal și încă un semn că sistemul de sănătate este „la fundul sacului”.
- În plus, „câtă vreme nu va exista o lege clară a malpraxisului, câtă vreme majoritatea medicilor va prefera să lucreze în spitale cu nivel redus de competență în locul celor județene sau, mai rău, în cabinete de la parterul blocului, astfel de cazuri vor deveni din ce în ce mai frecvente”, avertizează medicul ploieștean.
Managerul Spitalului de Pediatrie scrie, într-o postare publicată vineri, că din punctul său de vedere „nu mai există șansă pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate”, care „trebuie închis și reformat. Recentralizat, nu dispersat, ca mișcarea browniană”.
„Mă gândesc la “bietul “ nostru sistem sanitar, care a ajuns la fundul sacului. Nu din cauza finanțării, ci a lipsei acute de personal medical superior! Pentru cei neîncrezători, consultați harta distribuției medicilor pe teritoriul țării.
Pornind de la medicina primară, continuând până la centre de excelență supraspecializate, totul trebuie reglementat. Și comunicat pacientului.
În lumina sau mai bine zis în întunericul celor întâmplate la Tg. Jiu, cred că e momentul să strângem un pic rândurile.
Să fim mai solidari, mai comunicativi, să elaborăm o dată pentru totdeauna protocoale de tratament, care să folosească deopotriva corpului medical și pacienților.
Ce ne facem cu satele fără medic de familie?
Ce ne facem cu spitalele mari cu linii de gardă discontinue?
Citând media: murim cu zile!
Într-un scenariu paralel, bietul copil de 16 ani ar fi fost examinat din timp de medicul sau de familie, ar fi fost trimis la timp la medicul specialist, care ar fi intervenit la timp. Numitorul comun se numește TIMP.
Pentru că în fața unei situații depășite oricine poate fi prins pe picior greșit…
Sute de doctori de pe aceste plaiuri sunt prinși în procese de malpraxis pentru că și-au depășit limitele de competență. Așa că: trăiască medicina defensivă!
Câtă vreme nu va exista o lege clară a malpraxisului, câtă vreme majoritatea medicilor va prefera să lucreze în spitale cu nivel redus de competență în locul celor județene sau, mai rău, în cabinete de la parterul blocului, astfel de cazuri vor deveni din ce în ce mai frecvente.
Sincer, eu nu mai vad lumina de la capătul tunelului.
Nu este vorba de salarizare, nu este vorba de lipsa dotărilor din sistem, este vorba doar de siguranța propriei persoane” consideră dr. Anca Miu, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești.
Citiți și: Dr. Anca Miu (Spitalul de Pediatrie Ploiești), apel în spațiul public, în cazul „Sf. Pantelimon”: „Asistăm nepuntincioși la linșajul mediatic. Să lăsăm justiția să-și faca treaba!”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană