Peste 70 de poliţişti prahoveni au desfăşurat o acţiune de amploare pe raza municipiilor Ploieşti, Câmpina şi oraşul Mizil, fiind vizate persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Ploieşti, Poliţiei Municipiului Câmpina, Mizil Serviciului Rutier şi luptători S.I.R.
Au fost vizate persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism, clienţii fiind racolaţi sub paravanul unor saloane de masaj. Unele din persoanele vizate sunt suspectate că practicau prostituţia prin acostarea clienţilor direct de pe stradă sau prin intermediul telefonului.