Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ALEGERI PREZIDENȚIALE infracțiuni electorale
Categorie: Actual
  • 632.515 alegători sunt înscriși pe listele permanente, în Prahova, la primul tur al scrutinului pentru alegerea președintelui României.
  • Cei care se vor prezenta la urne sunt obligați să respecte legislația în vigoare.
  • Votul multiplu, împiedicarea votului sau folosirea de acte de identitate false sunt infracțiuni.

La alegerile prezidențiale pot vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani și care nu au interdicție impusă de instanță pentru a-și exercita acest drept. „ Alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, precum și persoanele aflate în arest la domiciliu, reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă au depus cerere în acest sens în termen legal”, menționează IJP Prahova.

Citiți și: ALEGERI PREZIDENȚIALE. 1.500 de cadre MAI vor asigura ordinea publică și protecția secțiilor de votare în Prahova, la primul tur de scrutin

Principalele misiuni ale efectivelor M.A.I. mobilizate astăzi vizează paza și protecția secțiilor de votare, asigurarea măsurilor de ordine publică, cu accent pe zona localurilor de vot și verificarea tuturor sesizărilor privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale. Președintele biroului electoral al secției de votare ia toate măsurile de ordine în localul de vot și în jurul acestuia.

Potrivit legii: 

  • În zona de protecție a secțiilor de votare este interzisă staționarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota. Excepție fac membrii biroului electoral al secției de votare, operatorii de calculator, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, dar și altele prevăzute expres de lege. Persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
  • Fotografierea sau filmarea, prin orice mijloace, a buletinului de vot este contravenție.
  • Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, în ziua votării, în intervalul orar 7.00-21.00, precum și continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
  • Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Și la aceste alegeri se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
  • Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Violarea, prin orice mijloace, a secretului votului se pedepsește cu amendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Back To Top