Voluntarii ONG-ului MasterPeace România au participat marți, 3 decembrie, la un eveniment de conștientizare desfășurat în Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
Temele principale ale acțiunii de la Biblioteca „Nicolae Iorga” le-au reprezentat înțelegerea provocărilor cotidiene cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și identificarea de soluții pentru promovarea incluziunii lor în societate. „A fost o oportunitate valoroasă de a sensibiliza atât societatea civilă, cât și autoritățile cu privire la importanța egalității de șanse și a accesibilității”, potrivit reprezentanților asociației.
MasterPeace România, organizație neguvernamentală fondată la Ploiești cu scopul de a promova pacea și unitatea în lume, care a strâns peste 400 de voluntari activi în doar 8 ani de activitate, afirmă în mediul online că „participarea la astfel de evenimente consolidează comunitățile și aduce în prim-plan necesitatea de a elimina barierele care împiedică persoanele cu dizabilități să-și atingă potențialul”, într-un mesaj de mulțumire dedicat echipei de tineri voluntari.
În 2024, MasterPeace România și-a consolidat prezența internațională prin găzduirea bootcampului global „MasterPeace Future Proof” la Ploiești, cu invitați din peste 40 de țări. Zeci de lideri de ONG din state precum Burundi, Republica Democratică Congo, Zambia, Egipt, Kenya, Africa de Sud, Tanzania, Uganda, Zimbabwe, Guineea, Liberia, Maroc, Sierra Leone, Liban, Tunisia, Bangladesh, Pakistan, Nepal, Georgia, Kosovo, Croația, Serbia, Danemarca, Polonia, Slovacia, Columbia, India, Sri Lanka, Macedonia de Nord și Olanda s-au adunat în Prahova pentru a învăța împreună cum să își gestioneze activitățile pe plan extern și să conlucreze în cadrul rețelei globale MasterPeace, luând de asemenea parte la Marșul Păcii, organizat la final de august în Ploiești.
Tot în acest an, MasterPeace România a bifat o extindere semnificativă pe plan intern, prin deschiderea de noi filiale în București, Brașov și Târgoviște.