Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

horațiu potra contestatie control judiciar
Categorie: Actual
  • Judecătoria Ploiești a decis, marți, ca Horațiu Potra și șoferul său să fie cercetați sub control judiciar.
  • Măsura a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile și i-a nemulțumit pe anchetatori și inculpați deopotrivă, ambele părți formulând contestație imediat după ce instanța a pronunțat hotărârea pe fond.

Conform hotărârii pronunțate ieri de Judecătoria Ploiești, care nu este definitivă, Horațiu Potra se află sub control judiciar până pe 7 februarie, inclusiv, ca și tânărul de 22 de ani aflt în mașina cu arme în care a fost prins, nopțile trecute, cel care ar fi șeful pazei lui Călin Georgescu.

Potra și șoferul, Andrei Lup, se află sub mai multe interdicții. Ei nu au voie să părăsească județul Sibiu și nici să dețină, să folosească sau să poarte arme. De asemenea, trebuie să înștiințeze periodic autoritățile despre mijloacele de existenţă.

Procurorii ceruseră arestarea preventivă a celor doi, interceptați în trafic, la Mănești, având în mașină un întreg arsenal. Instanța nu a considerat, însă, că aceștia ar putea reprezenta pericol public și a respins solicitarea PCA Ploiești.

Citiți și: Update. Horațiu Potra a fost plasat sub control judiciar

Anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel  Ploiești au decis să conteste hotărârea de ieri a Judecătoriei Ploiești.

Hotărârea a fost contestată și de inculpați, care vor să scape și de măsura controlului judiciar.

 

Back To Top