Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

rutiera
Categorie: Actual
  • Poliţiştii din Bălțești, sâmbătă, în jurul orei 10.00, aflându-se pe DJ 321 Păcureți, din comună au oprit, pentru control, o motocicletă condusă de un tânăr de 20 de ani, din comună.
  • Conform IJP Prahova, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
  • Mai mult, autovehiculul pe care îl conducea nu figura ca fiind înmatriculat.

De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii situației de fapt.

Tot sâmbătă, polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN 1 B, în localitatea Chițorani, se deplasează un autoturism al cărui conducător auto circulă sinuos. În baza sesizării, autoveculul a fost identificat și oprit pe strada Calomfirescu din Municipiul Ploiești. La volan, a fost identificat un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Ploiești care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din Drajna au oprit în comuna Măneciu, pentru control, un autoturism al cărui conducător auto, de 25 de ani, din comună emana halenă alcoolică. La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Citește și UPDATE / Explozie la Valea Doftanei. Două femei decedate, un bărbat rănit grav

Back To Top