Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu vcitima valea doftanei
Categorie: Actual
  • Focul a cuprins casa femeii în jurul orei 5.30. Salvatorii au găsit, în imobil, trupul carbonizat al victimei.

„În această dimineață, în jurul orei 05:30, pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o gospodărie din comuna Valea Doftanei, sat Teșila.

Progresiv, pentru gestionarea operativă a evenimentului, la locul indicat au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de cca. 500 mp, generalizat, existând informația conform căreia o persoană ar fi fost surprinsă de incendiu. Din nefericire, acest lucru s-a confirmat, fiind găsit trupul carbonizat al unei femei în vârstă de 87 de ani”, au informat reprezentanții ISU Prahova.

Incendiul este lichidat. Pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia, urmând ca, în urma cercetării la fața locului, aceștia să determine și cauza probabilă de incendiu.

Citiți și: FOTO. Incendiu, marți dimineață, la un hotel din Sinaia. Focul a izbucnit în zona spălătoriei

incendiu valea doftanei 7 ianuarie2

incendiu valea doftanei 7 ianuarie3

incendiu valea doftanei 7 ianuarie4

Foto: ISU Prahova

Back To Top