- DN1 s-a aglomerat, deja, în zona stațiunilor montane, pe sensul de coborâre.
- Zeci de mii de turiști se întorc, astăzi, din minivacanța de 4 zile.
„La această oră (13:00), se constată o creștere a valorilor de trafic pe sensul de coborâre al DN1 dinspre Brașov către Ploiești, circulându-se pe alocuri în coloană între stațiunile Azuga și Bușteni.
Ca rute alternative la DN 1, recomandăm DN 1A Braşov – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti, DN 73 Braşov – Câmpulung – Piteşti sau Sinaia – DN 71 – Târgoviște – București.
Dați dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic, acordând prioritate celor în drept și evitând să aveți preocupări de natură a vă distrage atenția de la condus.
Nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule, asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția sau banda și semnalizați din timp această intenție!
În nicio situație nu conduceți după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive”, au transmis reprezentanții InfoTrafic.
Aceștia le recomandă șoferilor să verifice traseul pe care-l au de parcurs, din punct de vedere al valorilor de trafic, să ia în considerare că timpul petrecut în călătorie poate crește și pot opta pentru rute alternative.
Recomandările Poliției Prahova pentru șoferi, la finalul minivacanței:
„Polițiștii rutieri prahoveni desfășoară acțiuni intense pentru a sprijini conducătorii auto în contextul traficului crescut de pe principalele artere rutiere din județ, asociat întoarcerii din vacanță.
Prioritatea lor este siguranța fiecărui participant la trafic și asigurarea unei circulații fluente pe drumurile publice.
În acest sens, Serviciul Ritier Prahova reamintește conducătorilor auto să respecte regulile de circulație și oferă următoarele recomandări:
• Respectarea vitezei legale și adaptarea acesteia la condițiile de trafic: Excesul de viteză este o cauză frecventă a accidentelor și trebuie evitat.
• Utilizarea centurii de siguranță: Fiecare ocupant al vehiculului trebuie să poarte centura de siguranță în permanență.
• Evitarea consumului de alcool sau substanțe interzise: Conducerea sub influența acestora este ilegală și extrem de periculoasă. Acțiunile de verificare vor fi intensificate.
• Utilizarea rutelor alternative: Pentru a evita aglomerația de pe DN1 (Brașov – Ploiești – București), recomandăm rutele:
> DN1A Brașov – Cheia – Ploiești – Autostrada A3 – București;
> DN73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – Autostrada A1 – București;
> DN73 Râșnov – Câmpulung – DN72A – Târgoviște;
> DN71 Sinaia – Târgoviște – București.
• Menținerea unei distanțe de siguranță: Aceasta ajută la prevenirea coliziunilor în cazul unor frânări bruște.
• Respectarea semnalizării rutiere și a indicațiilor polițiștilor: Urmați cu strictețe semnele de circulație și indicațiile echipajelor de poliție pentru o deplasare sigură.
Pe durata întoarcerii din vacanță, prezența polițiștilor rutieri a fost suplimentată, iar echipajele vor monitoriza constant traficul pentru a interveni rapid acolo unde este nevoie.
Scopul acestor măsuri este de a preveni accidentele rutiere, de a evita blocajele și de a asigura că toți participanții la trafic ajung acasă în siguranță”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: Patru mașini cu turiști au rămas înzăpezite între Predeal și Azuga, după ce șoferii au urmat o rută alternativă la DN1 indicată de aplicațiile de trafic
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană