-
Anul trecut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 cuvioși și preoți mărturisitori din secolul XX.
-
Proclamarea canonizării lor se va desfășura la începutul lunii februarie și face parte din programul dedicat Anului Centenar al Patriarhiei Române – 2025.
Anul 2025, proclamat de către Patriarhia Română ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, marchează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, precum și 100 de ani de la ridicarea la rang de Patriarhie.
În acest context, noii sfinți români, canonizați în urma unei hotărâri sinodale din vara anului trecut, vor fi introduși în mod oficial în calendarele și textele liturgice ortodoxe, în urma unei ceremonia de proclamare publică derulată marți, 4 februarie, la Catedrala Patriarhală din Capitală.

Noii sfinți canonizați:
- Sf. Cuv. Sofian de la Antim (16 septembrie)
- Sf. Pr. Dumitru Stăniloae (4 octombrie)
- Sf. Pr. Constantin Sârbu (23 octombrie)
- Sf. Cuv. Arsenie de la Prislop (28 noiembrie)
- Sf. Pr. Ilie Lăcătușu (22 iulie)
- Sf. Cuv. Paisie de la Sihăstria (2 decembrie)
- Sf. Cuv. Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie)
- Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie)
- Sf. Cuv. Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie)
- Sf. Pr. Liviu Galaction de la Cluj (8 martie)
- Sf. Cuv. Gherasim de la Tismana (26 decembrie)
- Sf. Cuv. Visarion de la Lainici (10 noiembrie)
- Sf. Cuv. Calistrat de la Timișeni și Vasiova (10 mai)
- Sf. Pr. Ilarion Felea (18 septembrie)
- Sf. Cuv. Iraclie din Basarabia (3 august)
- Sf. Pr. Alexandru din Basarabia (8 august).
Proclamarea publică a canonizării va coincide cu aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.
Amintim că Icoana „Soborul Sfinților Români” a fost desemnată ca Icoana Anului omagial-comemorativ 2025.

Proclamarea canonizării va fi urmată de ceremonii locale în eparhiile care au propus canonizarea.
De exemplu:
- Mitropolia Munteniei și Dobrogei: Proclamarea canonizării va avea loc la Catedrala Patriarhală în zilele de pomenire, precum 16 septembrie pentru Sf. Cuv. Sofian de la Antim și 28 noiembrie pentru Sf. Cuv. Arsenie de la Prislop.
- Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Canonizarea Sf. Cuv. Paisie și Cleopa va fi proclamată la Mănăstirea Sihăstria pe 7 august.
- Mitropolia Clujului: Proclamarea canonizării Sf. Pr. Liviu Galaction va avea loc pe 25 martie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Printre cei canonizați se numără și sfinți din secolul XXI. Lor li s-ar putea alătura alți patru părinți athoniți români, dacă Patriarhia Ecumenică va încheia procesul de canonizare în acest an. Detalii, la basilica.ro.
Canonizarea începe la inițiativa eparhiilor, fiind urmată de aprobări la nivel mitropolitan și sinodal. După decizia finală, canonizarea este proclamată în cadrul unei ceremonii publice, care include prezentarea icoanei, a troparului și a zilei de pomenire a sfântului.
Foto-credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu
Citește și: 2025, proclamat drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române / FOTO
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană