- Un comisar de mediu din Prahova a fost condamnat pentru luare de mită într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești.
- Acesta ar fi pretins și primit bani pentru a nu sancționa o firmă la care găsise nereguli în depozitarea deșeurilor reciclabile.
Procurorii DNA Ploiești au început urmărirea penală a comisarului Gărzii de Mediu Prahova în septembrie anul trecut.
„La data de 31 ianuarie 2024, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova, s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.V. pe raza municipiului Ploiești și ar fi primit în mod direct de la acesta suma de 5.000 lei, cu scopul de a nu sancționa contravențional societatea comercială a acestuia, cu privire la depozitarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile colectate.
Anterior, în perioada 29 – 30 ianuarie 2024, inculpatul Turcea Aristide-Valentin ar fi pretins suma respectivă inculpatului P.V., pe fondul unui control desfășurat la societatea acestuia din urmă, pentru a nu-i aplica o sancțiune contravențională cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil deținut de inculpatul Turcea Aristide-Valentin”, a anunțat DNA.
În același dosar a fost inculpat, pentru dare de mită, și administratorul firmei implicate, care a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
„În prezența avocatului, inculpatul P.V. a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Citiți și: Actualitatea LIVE. Andrei Antipa comisar șef Garda de Mediu: „Prahova este un județ complicat din punct de vedere al mediului”
Dosarul de urmărire penală precum și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și asiguratorie luată în cauză”, au precizat procurorii DNA Ploiești.
Citiți și: Acuzații de trafic de influență la RAR Prahova. Un inspector a fost trimis în judecată de procurorii DNA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană